Cum am ajuns aici?

Aici? Aici unde? Aici pe blog, aici unde sunt fizic cat scriu aceste randuri?

Aici in general. 

Scriu asa cum imi place ciorba. Cu de toate. Imi place sa rad ca sunt mama singura a unui blog usor neglijat, asa ca m-am gandit sa mai am inca un loc in care sa pot scrie pe care sa il neglijez, chiar daca imi propun sa nu fac asta.

Povestea lui Chiar Ca Da e una destul de simpla. Un el si o ea s-au intalnit, si-au dat seama ca amandoi fac glume la fel de deplasate si ca amandurora le place sa scrie. De acolo pana aici a mai fost doar foarte putin, in sensul in care ea a avut nevoie de un moment de inspiratie, de 5 minute in KeyNote ca sa vanda conceptul asa cum se cere (ca deh, nu suntem si eu si Mircea oameni de Marketing chiar degeaba, ne plac prezentarile si mai ales animatiile din ele) ca acest spatiu sa fie cumparat, fezandat, si scos sa-l vada lumea.

Ceea ce scriu incepe sa-mi aduca aminte de scenele alea din “mother!” in care el scoate proaspatul copil in vazul lumii si lumea il cam starcoseste, de aceea va rog sa fiti blanzi si sa aveti rabdare cu noi pana cand ne obisnuim cu toate cele din blogosfera sau cum o mai fii acum cool sa ii zicem. 

Dupa cum probabil puteti observa, am talentul minunat de a da din una in alta in cateva secunde si de a ma intinde la povesti. De aceea va avertizez ca asta e planul meu pe aici, sa ma si va intind la povesti, ca am stat si m-am gandit intens cateva minute si am ajuns la concluzia ca noi nu suntem altceva decat suma povestilor noastre. Pe care le avem, dar care neimpartasite sunt mai degraba un fel de Pamant pe spatele lui Atlas, asa ca zic sa le transformam in zambete si lectii si in momente de “Chiar ca da”. Chiar ca da, ce?

Chiar ca da, si eu am trecut prin / am trait / am gandit asta la un moment dat si n-am putut sa pun punctul pe rana si sare pe i atunci.

Ca despre asta este vorba. Despre mine, noi, voi, stand la o cafea si vorbind cate-n luna si-n stele.

Ma gandesc cum ar fi cool sa ma semnez acum, ca am vazut cate si mai cate variante. Adica sa fiu Cristina, Cris sau C. pentru voi. Aventual, pentru itiisti, sa fiu #C ca sa impresionez.

Dar gata, ca iar ma intorc in povesti in loc sa trag o concluzie.

Sper sa ne mai vedem pe aici, chiar incepe sa mi se para un loc super cool.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s